Urbanizare

După Primul Război Mondial, conform documentelor primăriei, suprafața locuibilă a Bârladului era de 793.76 ha care, cu mici modificări, s-a păstrat până în anul 1932. În urma marilor inundații din acel an, au fost afectate cartierele Gară și Cazărmi. Acum se va organiza treptat un nou cartier denumit Deal, între zona centrală și Cimitirul “Eternitatea”. Fondul locativ era reprezentat prin construcții modeste, realizate în tehnici tradiționale ﴾chirpici și vălătuci﴿, cu un singur nivel și foarte puține din zidărie învechită. În zonele periferice grădinile erau mai întinse și adăposteau pomi fructiferi, viță de vie, legume, zarzavaturi și multe straturi cu flori. Zona centrală avea cea mai mare densitate locuibilă. Aici erau situate principalele edificii politico-administrative, culturale, unități comerciale, de credit ș.a. Cele 45 de imobile, care dispuneau de unul sau două nivele, erau amplasate, în majoritate, pe Strada Mare, devenită Regală. La începutul secolului al XX–lea inginerul Gheorghe T. Negruți a conceput primul plan topografic al Bârladului, apreciat deosebit de favorabil de specialiști. Pe acest plan se indicau limitele orașului, rețeaua de străzi și clădiri existente, constituind un element important de orientare tehnică. Se presupune că a existat și un plan de sistematizare al orașului, întocmit prin anul 1920 de către inginerul Davidescu, dar nu s-a păstrat. În baza acestuia se consideră că s-au amplasat marile clădiri din zona centrala a orașului: Primăria, Banca Națională și altele. Strada Mare (Regală) se întindea de la Cazărmi la Grădina Publică, străbătând orașul pe o lungime de circa 4 km, fiind pavată cu piatră cubică de granit, în dreptul Grădinii Publice fiind asfaltată.