Relieful

Municipiul Bârlad ocupă o parte a albiei majore a râului cu același nume, pe o suprafață de 1456 de hectare, din care 1028 ha este teren intravilan. Valorile altitudinale cele mai ridicate ale dealurilor din aproprierea orasului se înregistrează în Dealul Crângului, 311 m (la vest) și Dealul Mare, 264 m (la est). Multă vreme regiunea a fost socotită ca lipsită de resurse capabile să dezvolte și să întrețină o viață economică relevantă, însă cercetările geologice efectuate în zonă au pus în evidență asemenea resurse: hidrocarburi (predominant gazeifere) ce se găsesc în dealurile Tutovei, în preajma localității Glăvănești, pietrișuri (ca material de construcții) de Bălăbănești (Cândești) ce se găsesc în platoul Covurluiului, argile si lehmuri leossoide (pentru fabricarea cărămizilor de construcții), straturi aquifere (cu un grad ridicat de mineralizare, ce le-ar putea face utile în tratamente terapeutice), ape de adâncime (excelente surse potabile).